Istoria liceului „Principesa Natalia Dadiani”
La începutul secolului al XX-lea problema lichidării analfabetismului în rîndul populaţiei simple din Basarabia devine una prerogativă. Acces la studii, „parte de carte“, aveau în acea perioadă feciorii şi fiicele nobilimii şi a oamenelor înstăriţi, deoarece studiile se făceau în şcoli particulare, private, contra plată. Evident că copiii oamenilor simpli, ai ţărănimii şi muncitorilor de rînd, nu aveau de unde asigura plata pentru studii, aşa dar, rămîneau neşcolarizaţi. În anii 20, populaţia civilă începe să adune fonduri pentru construirea edificiilor educaţionale. Banii adunaţi „mina de la mina“ sunt insuficienţi, contribuţia substantială o constituie donaţiile nobilimii basarabene din acea perioadă.
Astfel, în primavara anului 1925, graţie contribuţiei financiare, donaţie impunătoare alocată de către boierului Sturza, în cartierul Bariera Sculeni se pune temelia primei şcoli publice pentru toate categoriile şi păturile sociale. Către finele anului 1927 şcoala publică este practic finisată, urmînd a fi dotată cu mobilier şi utilaj care ar face posibilă activitatea şcolară, desfăşurarea procesului instructiv. Lucrările finale au sfîrşit către 1 septembrie, 1928, dată la care şcoala şi-a deschide larg uşile pentru elevii de la Sculeni. Instituţia cuprindea 4 săli de clasă spaţioase şi un coridor lung, de aproximativ 6 metri, în care se susţineau liturgiile şi rugăciunile şcolare.
În instituţie studiau aproape 70 de elevi, repartizaţi în 4 clase (cite 16-18 copii), îndrumaţi de doi învăţători şi un preot. Tot aici activa şi un diacon, care urmărea disciplina elevilor şi chemarea acestora către „cuvîntul Domnului“ – rugăciune.
În filele istorice din acele timpuri este descris elevul de atunci: „un mic şcolărel, îmbrăcat într-o pereche de pantalonaşi scurţi şi o ie din in confecţionată traditional de mama sa, cu o căciuliţă ruptă, veche, păşeşte desculţ, prin noroiul toamnei reci, către şcoala primară de la Suleni. Pe umăr duce într-o trăistuţă un Abecedar, un problemar de aritmetică şi o tăbliţă cu grif (înlocuitorul caietului). La prima lecţie, ca regulă, copiii învăţau Citirea, la cea de-a doua – Aritmetica, iar la a trei-a – Caligrafia. Clasa a I-a şi a III-a învăţau împreună, cu acelaşi învăţător. Clasele a II-a şi a IV-a – cu cel de-al doilea învăţător, la fel împreună. În timp ce învăţătorul lucrează cu una dintre cele două clase, aflate în sala de studii, cea de-a doua – îşi aşteptă rîndul pentru a fi instruiţi. Celelalte două săli de clase sunt goale, deoarece nu sunt cadre didactice care ar învăţa copiii.
Către 1 septembrie, 1940, 5 învăţători adunase la şcoală toţi copiii din cartier, atît pe cei de vîrstă şcolară, cît şi pe cei ce depăşise vîrsta de şcolarizare. Odată cu „primul clopoţel“, cei aproximativ 100 de elevi au fost repartizaţi în cele 4 săli de clasă, numărul elevilor în fiecare constituind 23-25 de copii. Se întroduc obiectele Muzică şi Educaţie fizică, încep a activa cercuri, în care elevii se înscriau cu mare interes, se organizau diferite activităţi extraşcolare – adevărate sărbătorii pentru copiii sectorului.
Bucuria elevilor a fost, însă, de scurtă durată, căci în anul 1941 începe Marele Război, timp în care au fost bombardate majoritatea edificiilor culturale, economice şi comerciale ale Chişinăului, astfel încît, în sediul Şcolii Primare de la Bariera Sculeni se amplasase armata germană. Gardienii vegheau clădirea din toate părţile. Oamenii ocoleau localul şcolar, cu frică privind de peste drum „străjerii“ fioroşi. Procesul instructiv a fost întrerupt…
În vara anului 1942, în sediul şcolii au început să se citească slujbe bisericeşti, şcoala se transformase în biserică, lăcaş sfînt la care veneau să se roage băştinaşii sectorului. Periodic se desfăşurau şi lecţii, astfel încît copii de la Sculeni mai apucau a avea „parte de carte“. Problema instruirii continuie a elevilor o constituia lipsa cadrelor, căci majoritatea bărbaţilor au fost înrolaţi în rîndul armatei şi trimişi la război, pe de o parte şi lipsa substiţiilor financiare pentru achitarea salariilor învăţătorilor, astfel încît profesorii învăţau elevii gratis, fără a li se achita vre-o remunerare pentru munca depusă, pe de altă parte.
Războiul lua amploare… Lumea – speriată, flămîndă, bombardată… Peste tot larmă, foc, împuşcături. În primăvara anului 1944, Şcoala Primară de la Barier a Sculeni, locul Sfînt, în care se ţineau slujbe bisericeşti şi unde enoriaşii veneau pentru a se ruga, edificiu care ţinea loc de biserică, fu transformat în grajd de cai pentru armată…
Abia după operaţiunea istorică „Chişinău-Iaşi“, din 24 august, 1944, şcoala a fost pusă în administrarea noului director, Ivan Isai Gheşov, care a avut menirea de a reconstrui mai întîi şcoala, a aduce edificiul la condiţia în care copiii ar putea învăţa. Toată populaţia băştinaşă a cartierului, preponderent femeile (bărbaţii, în mare parte, erau la război), au purces la repararea şcolii, la pregătirea spaţiului de studii pentru copiii Sculencii.
La 1 octombrie, 1944, „primul clopoţel“ a sunat din nou în cartierul Bariera Sculeni, adunînd în băncile şcolare peste 100 de învăţăcei – 4 clase, a cite 24-26 de elevi în fiecare.
În anul de studiu 1945-1946, a fost deschisă clasa a V-a, cu un efectiv de 12 elevi. În şcoală au venit învăţători noi, calificaţi pe obiecte de studii, în număr suficient pentru a desfăşura procesul de studii.
Către anul de studii 1946-1947 şcoala număra 7 clase consecutive, fiind dotată cu literatură de specialitate, parţial cu manuale. Numărul manualelor era unul insuficient, dar, copiii aveau totuşi posibilitatea de a învăţa, fie şi cîte doi-trei dintr-o carte. În vara aceluiaşi an de studii, în şcoală a fost organizată o tabăra de odihnă şi însănătoşire pentru elevi. Aceasta a avut o mare importanţă în menţinerea însăşi vieţii copiilor, căci în ţară era întrodus sistemul de asigurare cu pîine pe cartelă, cîte 200 de grame pe zi pentru o persoană, aşa că la şcoală, în tabăra de vară, copiii primeau cel puţin măcar cîte ceva de mîncare în plus… La tabără veneau nu numai elevii înmatriculaţi, ci şi mulţi alţi copii ai cartierului, chiar şi cei care depăşeau vîrsta de şcolarizare. Erau primiţi toţi…
Anul de studii 1947-1948 a fost unul mult mai organizat. În şcoală venise profesori noi, care acopereau programa şcolară pentru toate obiectele de studii. Director al instituţiei a fost numit Gheorghii Stepan Iliaşevici, totodată fiind inaugurată şi funcţia de şef de studii, cu Domnul Macriţchii în frunte, unicul profesor cu studii superioare complete. În acelaşi an de studii s-a mărit considerabil numărul învăţăceilor: pentru prima data în clasa I au fost înmatriculaţi 55 de copii – 2 clase paralele. Către finele anului de studiu, şcoala marcă primul eveniment semnificativ – absolvenţi certificaţi, în număr de 7 elevi.
În anul de studii 1948-1949, în instituţie au venit 60 de copii de clasa I, procesul instructiv se lărgise pînă la opt ani de studii. În clasele mari erau înregistrate cîte două clase în unele parale. Astfel, către anul 1950 în şcoală activau 14 clase, dintre care 8 primare, efectivul de elevi constituind în jur de 400 de copii. Majoritatea profesorilor făcuseră cursuri pedagogice, studii superioare prin corespondenţă, cota de pregătire profesională a cadrelor didactice a crescut considerabil. Procesul instructiv-educativ a fost suplinit cu un nou şef de studii, Doamna Ida Moisei Voliovici, discipolă a Liceului de Fete „Natalia Dadiani“ (promoţia 1938), profesoară de istorie, absolventă a Institutului Pedagogic din Chişinău. O contribuţie considerabilă în procesul instructiv-educativ l-au avut soţii Alexandru Ion şi Olga Ion Busuioc.
Alexandru Ion Busuioc, a făcut studii superioare la Facultatea de Biologie, astfel în şcoală s-au întrodus obiectele de studiu Botanica, Zoologia şi Anatomia separat, iar în cadrul orelor de experiment practic, care aveau funcţia de consolidare a cunoştinţelor şi de dezvoltare a abilităţilor practice ale elevilor, profesorul a reuşit să organizeze un adevărat laborator botanic: pe terenul aferent şcolii au fost plantate diverse soiuri de pomuşoare, viţă de vie, legume, flori şi chiar o livadă-model. Elevii îşi desfăşurau lecţiile practice pe terenul sus numit, avînd posibilitatea de a experimenta în domeniul botanic pe viu, plantînd şi crescînd legume şi fructe, alături de profesorul său. Pentru rezultate remarcabile pe tărîmul pedagogiei, Alexandru Ion Busuioc a fost decorat cu înaltul titlu de “Învăţător Emerit“ al R.S.S.M. în anul 1962. De decoraţii similare au avut parte încă 2 profesori: Ion Afanasii Melnic, spcializat în turism şi ştiinţe ale ţinutului natal, precum şi Andrei Afanasii Munteanu, învăţător de clase primare.
O data remarcabilă pentru instituţie a fost ziua de 1 septembrie, 1953 – şcoala este redesemnată cu titlul Şcoala Medie de opt ani, cu 16 elevi înmatriculaţi în clasa finală, a VIII-a. Colectivul de profesori constituia un număr de 27 de cadre didactice, iar % calităţii indica 94-97%. Discipolii instituţiei se plasau pe cele mai înalte locuri la concursurile artistice municipal şi republicane în acea perioadă. Cu rezultate remarcabile se puteau mîndri şi elevii participanţi la competiţiile sportive, în special echipa de fete, secţiunea Volei, care a reuşit să se claseze pe locul I şi II mai mulţi ani consecutiv în municipiu, ajungînd, să participe la „Spartachiada“ unională din Moscova.
În anul 1956 şcoala a primit titlul de Şcoala Medie Moldovenească nr. 22 – un eveniment important pentru instituţie, deoarece 13 persoane au devint absolvenţi ai clasei a X-a, 12 fete şi 1 băiat – prima promoţie de absolvenţi a şcolii complete de 10 ani de studii. Studii medii complete atunci au primit: Parascovia Achimova, Eleonora Blanari, Eugenia Gruziţcaia, Natalia Dunai, Raisa Erhan, Tatiana Pladi, Elena Popescu, Valentina Popescu, Nina Rusu, Elena Rotari, Elena Straşnic, Victoria Şendrea şi Nicolae Ţurcan.
Şcoala se bucura de succese, creştea prestigiul, dar şi numărul de elevi al instituţiei: 20 de clase, cu un efectiv total de 600 de elevi. Cu timpul, aceasta deveni neîncăpătoare pentru acoperireia cererilor de admitere din partea părinţilor. În plus, edificiul şi utilajul vechi nu mai făceau faţă necesităţilor desfăşurării procesului instructiv-educativ. Era nevoie de o altă şcoală, mai spaţioasă, cu mai multe săli de clasă, teren aferent amenajat special…
Mare a fost bucuria tuturor, cînd în anul 1964, pe strada Cuibîşev, 21 (actualmente Calea Ieşilor, 21) fu dat în expoatare un nou sediu pentru Şcoala Medie nr 22, o clădire spaţioasă cu o capacitate de a primi 960 de elevi. Edificiul nou cuprindea săli de clasă, laboratoare, teren sportiv amenajat, ateliere pentru desfăşurarea orelor de muncă, sală sportivă şi sală festivă, cantină, cabinete administrative – totul de ce avea nevoie o şcoală modernă, cu un efectiv mare de şcolari, care, către anul 1964-1965 atinsese cota de 1100 de elevi, repartizaţi în 36 de de clase. Se învăţa în două schimburi. Colectivul pedagogic constituia peste 50 de cadre didactice în acea perioadă.
Şcoala Medie nr. 22 a început a fi pur şi simplu invadată de doritori de a studia anume în această instituţie, astfel încît se transferau continuu elevi din tot cartierul: Şcolile nr. 2, 18, 34, 37, 45 şi altele. Motivaţia era una simplă: pe lîngă faptul că condiţiile avantajoase într-un bloc nou de studii atrăgeau copiii şi părinţii acestora, rezultatele procesului instructiv-educativ erau ascendente şi evidente, cel mai important era probabil şi faptul că din anul 1964 şcoala îşi deschisese uşile pentru copiii de origine/vorbitori de limbă rusă, repartizaţi separate în clase cu studierea tuturor obiectelor în limba rusă. Astfel, în instituţie învăţau 600 de elevi moldoveni şi 500 de elevi ruşi. Instituţia a fost întitulată Şcoala Medie Ruso-moldovenească nr. 22.
Între anii de studii 1966-1968 instituţia a fost condusă de către Polina Custreabova, profesor de istorie, ulterior doctor habilitat, profesor universitar la Institutul Pedagogic „I. Creangă“ din Chişinău.
Succesorul său, pentru anii de studii 1968-1972, a fost Victoria Pascari, profesor de matematică.
Odată cu numirea în funcţie a noului director, Taisia Panfilov, în anul 1972, instituţia a cunoscut un nou val de reuşite şi rezultate ascendente. Absolventă a Şcolii Pedagogice de la Orhei, veni în instituţie în calitate de învăţător, iniţial, iar după absolvirea studiilor superioare prin corespondenţă deveni profesor de limbă română (moldovenească, pe atunci). Se încadrase foarte repede în colectiv, iar discipolii săi marcau rezultate destul de înalte. Şcoala deveni un model, o adevărată forgerie de Cadre, un Centru experimental al Universităţii de Stat din Chişinău, reuşind să educe cu adevărat pedagogi remarcabili, care ulterior au devenit Profesori eminenţi, directori de şcoli, funcţionari ai Direcţiilor de Învăţămînt, Profesori Universitari, funcţionari ai Ministerului Educaţiei din R.M. În acelaşi timp, instituţia începuse din nou să se claseze pe cele mai înalte locuri la concursurile municipale şi chiar unionale. Delegaţii din toate ţările ex-sovietice veneau continuu în instituţie, stabilindu-se un partenereat inter-şcolar unional. Anume în această perioadă se stabili sistemul de instruire pe cabinete de studii, cu laboratoare experimentale pentru toate obiectele predate separat. Şcoala trecuse la un program cu regim semiintern, un lucru absolut necesar pentru copiii ai căror părinţi lucrau în 2-3 schimburi (inclusiv noaptea), căci aceştia erau supravegheaţi, asiguraţi garantat cu alimentaţie la şcoală. Unul dintre cele mai grandioase proiecte, pentru care Şcolii Ruso-moldoveneşti nr. 22 i se înmînă Diplomă de mulţumire de către însuşi de la secretarul general al U.R.S.S., Leonid Brejnev, a fost „La construcţie cu toată clasa“, atunci cînd elevii claselor a X-a, alături de diriginta Georgeta Petrovici, au ieşit să participe activ la reconstruirea oraşului Chişinău, după cutremurul devastator din 1977, care a distrus practic 1/3 din clădirile oraşului. Ulterior, d-na Panfilov a fost numită director la cea mai mare instituţie preuniversitară din municipiu, în acea periodă, Şcoala Medie nr. 25 (actualmente Liceul Teoretic „O. Ghibu“).
Pentru succese remarcabile în calitate de director şi profesor, Dumneaei obţinuse Distincţii de Stat de cel mai înalt rang: Eminent al Învăţămîntului, Învăţător Emerit al R.S.S.M., cavaler al Ordinelor „Insigna de Onoare“ şi „Drapelul Roşu de Muncă“.
Tradiţiile prodigioase de calitate şi performanţă în învăţămînt, au fost susţinute în continuare de noul director, instituit în funcţie din anul 1982, Doamna Ana Gheorghiţa – absolventă a instituţiei, profesoară de limbă şi literatură rusă, care de la 17 ani, deîndată după absolvire, lucra în Școala nr. 22 în calitate de instructor de pioneri, iniţial. În 1976 a absolvit UPS „I. Creangă”. Sub conducerea dumneaei, din 1983 instituţia deveni Şcoală-pilot, Centru experimental aferent Institutul de Cercetare în Pedagogie şi UPS „I. Creangă“ din Chişinău (cu care se colaborează pînă în ziua de azi), în cadrul căruia se organizau cursuri de instruire practică şi calificare pentru profesorii şi managerii din toată ţara. În anii 1986-1987 se obţinuse redimensionarea educaţiei estetice în instituţie, începîndu-şi activitatea primele clasele cu profil teatral, muzical-coral, coregrafic, artă plastică.
Un merit deosebit în vederea Renaşterii Naţionale din instituţie îi revine Doamnei director, deoarece din anul 1988, Școala nr. 22 trece la învăţarea şi introducerea grafiei latine, cînd profesorii şi elevii studiază limba română din Abecedarele româneşti, sunt invitaţi profesori din România, sub „acoperire“ de schimb de experienţă, un lucru absolut riscant, care trăgea după sine chemarea la organele de resort, pentru a da lămuririle de rigoare. Din anul de studiu 1989-1990 şcoala, printre primele şi practic unicele instituţii preuniversitare de învăţămînt, trece la denumirea Şcoala Naţională nr.22. Ecourile administrării de succes al instituţiei de către Ana Gheorghiţa urmează, căci Dumneaei este director în continuare, inclusiv actualmente.
În perioada 1989-1991 școala primește denumirea Școala medie națională nr. 22.
Din 1991 pînă în 1996 –nstituția este reorganizată ăn Gimnaziul nr. 1, iar din septembrie 1996 primește statutul de Liceul Teoretic „Principesa Natalia Dadiani”.
Actualmente liceul cuprinde un efectiv de 1364 elevi și 103 cadre didactice. Instituția este subdivizată în trei trepte de școlarizare: primar, gimnazial și liceal și activează sub 3 profiluri: real, umanitar și Arte (clase cu profil teatral, coregrafic, arta plastic).
Articol realizat de către Liliana Pnfilov
Sursa de informare: scrierile personale
ale ex-directorului Școlii nr. 22,
Gheorghe Iliaşevici