Pan Halippa s-a născut la 1 august 1883, în satul Cubolta din judeţul Soroca. Tatăl său,
Neculai Halippa, era dascăl la biserica din sat, iar mama sa, Paraschiva, născută Ţan, era fiica
preotului Dimitrie Ţan din satul Vozdu, judeţul Soroca.
Pantelimon Halippa a urmat școala primară în localitatea natală, apoi cursurile Școlii
Spirituale din Edineţ și ale Seminarului Teologic din Chișinău. În anul 1904, după absolvire,
se înscrie la Facultatea de Fizică și Matematică a Universităţii din Dorpat – Juriev (azi Tartu,
Estonia), pe care n-a terminat-o, din cauza izbucnirii revoluţiei din anul 1905.
În anul 1906 pleacă la Moscova, ca delegat al ţărănimii basarabene la Congresul
Uniunii ţăranilor din întreaga Rusie, unde este arestat, închis în închisoarea Butîrka, iar apoi
eliberat și trimis înapoi în Basarabia.
Revenit la Chișinău, Pantelimon Halippa, alături de Constantin Stere, profesor la
Universitatea din Iași, de avocatul Emanuil Gavriliţă , Ion Pelivan, Paul Gore, dar și de
boierul Vasile Stroescu, înfiinţează, în iulie 1906, ziarul „Basarabia”, prima publicaţie în
limba română apărută la Chișinău. Aici, Pantelimon Halippa semna cele mai multe și mai
radicale articole, motiv pentru care era atent urmărit de autorităţile ţariste. Poliţia a confiscat
mai multe numere ale publicaţiei, iar autorităţile au suspendat ziarul ,,Basarabia’’ și în
ultimul număr apărut in martie a publicat imnul deșteptării naţionale «Deșteaptă-te,
române!».
Cu toate că a avut o viaţă scurtă, de numai câteva luni, publicaţia „Basarabia” are o
însemnătate aparte în istoria mișcării naţionale din provincia dintre Prut și Nistru, fiindcă
printre membrii redacţiei și colaboratorilor acesteia s-au numărat cele mai importante figuri
de luptători pentru desprinderea Basarabiei de imperiu și Unirea ei cu România, iar între
acestea,figura cea mai proeminentă a fost Pantelimon Halippa. În 1908 vine în România și cu
sprijinul lui Constantin Stere, se înscrie la Facultatea de Litere și Filosofie la Universitatea din
Iași, primind și bursă pentru studii. În această perioadă, a colaborat la publicaţii precum
„Viaţa Românească”, „Arhiva din Iași”, „Revista știinţifică V. Adamachi”, semnând cel mai
adesea cu pseudonimele P.H. Basarabeanu sau P. Cubolteanu. Un rol important pentru
activitatea sa viitoare l-au avut contactele realizate în mediile politice și culturale din România și printre personalitățile cunoscute se numără George Coșbuc, Octavian Goga, Iancu
Flondor .
În 1913, după absolvirea universităţii ieșene, Pantelimon Halippa revine la Chișinău și
cu sprijinul marelui patriot boierul Vasile Stroescu – publică împreună cu N. Alexandri revista
„Cuvânt moldovenesc”, devenind directorul acestei publicaţii, despre care afirma „Este
singura publicaţie săptămânală din Basarabia pentru poporul de jos care apare cu intenţia de
a-l cultiva în sensul adevărat al cuvântului” În această perioadă, Pantelimon Halippa a
continuat să militeze pentru afirmarea spiritului românesc în Basarabia și pentru unirea acestei
provincii cu România. Astfel, activitatea sa politică s-a intensificat, iar în aprilie 1917,
împreună cu Vasile Stroescu, Paul Gore, Vladimir Herţa și transilvăneanul Onisifor Ghibu, a
înfiinţat Partidul Naţional Moldovenesc, care își fixează în program autonomia Basarabiei, cu
dreptul de autodeterminare naţională.
Pantelimon Halippa a făcut parte din Societatea Culturală Moldovenească reînfiinţată
în 1917 și a participat activ la congresele preoţilor (13–19 aprilie 1917), studenţilor (20 mai),
învăţătorilor moldoveni (20 – 25 mai) şi ţăranilor (21–24 mai).
A reprezentat, în vâltoarea evenimentelor revoluţionare din Rusia, la Petrograd,
ţărănimea basarabeană, tratând cu Kerenski, Lenin și Troţki, În vara anului 1917, s-a aflat în
fruntea unei mici delegaţii de basarabeni care a avut o întrevedere cu V.I. Lenin, aflat în acea
vreme în clandestinitate, căruia i-a prezentat situaţia din Basarabia, iar Lenin, ascultând cu
mare atenţie, le-a spus basarabenilor: „Nu vă pierdeţi vremea zadarnic pe aici, că nimeni nu
vă dă nimic. Guvernul Kerenski este pe poziţia de a cădea, nu are bani nici pentru frontul de
luptă, dar să vă și mai dea ajutor, sau să vă și restituie datoriile, – este exclus. Mergeţi acasă și procedaţi așa cum vă dictează interesul și momentul politic potrivit, dar faceţi totul prin Sfatul Ţării al vostru. În ceea ce privește deschiderea anului școlar de învăţământ, adresaţi-vă
României de acolo, care vă poate ajuta în toate problemele voastre – și cu cadre didactice, și
cu manuale școlare”.Pan Halippa și delegaţia Basarabiei s-au întors la Chișinău și au acţionat
în direcţia folosirii oportunităţilor oferite de revoluţia rusă: au început să organizeze congrese
profesionale și politice, au votat rezoluţii, au publicat prin gazete îndemnuri și manifeste. S-au
adresat Guvernului României pentru ajutoare, au organizat Congresul Ostașilor Moldoveni
(20–28 octombrie 1917), unde au atacat tendinţele de rusificare existente, apelând la unitatea
tuturor românilor. La congresul militarilor, Pan Halippa a adresat cuvinte realmente
memorabile, în ovaţiile sălii:
„Sunt nespus de fericit că am ajuns să urez în faţa voastră floarea neamului nostru
moldovenesc. Fraţii mei! Veacuri întregi noi am umblat rătăciţi unul de altul, de veacuri
întregi pe noi ne întind și ne dezbină vrăjmașii, de veacuri întregi pământul nostru strămoșesc
geme sub jugul străin și iată acum, după atâtea răzleţiri, după atâţia ani de jale și suferinţe,
ne-am strâns fraţii grămăjoară. ... Fraţi ostași! În voi este toată nădejdea noastră. Ţara se
îneacă în lacrimi și sânge. Vrăjmașii noștri stau la hotare – vrăjmași câtă frunză și iarbă la
spatele nostru și înăuntrul ţării noastre, dar cei mai mari dușmani sunt în mijlocul nostru.
Acesta este neunirea! Fraţii mei, biruiţi acest strașnic dușman și noi vom birui totul”.
În anul 1918, Pantelimon Halippa era vârful de lance al curentului unionist, având o
contribuţie esenţială la acţiunile care pregăteau Unirea Basarabiei cu România. Activismul
său politic este relevat de înseși funcţiile și posturile pe care le-a ocupat în Sfatul Ţării,
organul legislativ al Basarabiei, care la 27 martie 1918 a votat Unirea Basarabiei cu Patria
Mamă. Astfel, în cadrul Sfatului, el a avut mandat validat de la 21 noiembrie 1917 până la 18
februarie 1919 și a îndeplinit funcţiile de vicepreședinte (21 noiembrie 1917–25 noiembrie
1918), președinte (25 noiembrie 1918–18 februarie 1919). După ce Sfatul Ţării a votat Unirea
Basarabiei cu România, Pantelimon Halippa a făcut parte, împreună cu dr. Daniel Ciugureanu,
Ștefan Ciobanu și Ion Pelivan, din delegaţia care a dus la Iași proclamaţia Unirii Basarabiei cu
România.De asemenea a luat parte la adunările de la Cernăuţi (28 noiembrie 1918) și de la
Alba Iulia (1 decembrie 1918), care au proclamat Unirea Bucovinei și, respectiv, a românilor din
Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș cu România.
Din funcția de președinte al Partidului Ţărănesc din Basarabia militează pentru
fuziunea cu Partidul Ţărănesc care va dobândit, astfel, o organizaţie deosebit de puternică și
influentă în Basarabia cu anul 1921.
Între cele două războaie mondiale, Pantelimon Halippa a deţinut mai multe funcţii,
care au marcat o carieră politică excepţională: ministru secretar de stat pentru Basarabia în
guvernul condus de Alexandru Vaida-Voevod (1 decembrie 1919–13 martie 1920), ministru al
Lucrărilor Publice în guvernul prezidat de Barbu Știrbei (4–20 iunie 1927), ministru al
Lucrărilor Publice și Comunicaţiilor în guvernul Iuliu Maniu (10 noiembrie 1928–7 iunie
1930), ministru al Muncii, Sănătăţii și Ocrotirii Sociale în guvernul Iuliu Maniu (13 iunie
1930–10 octombrie 1930), apoi ministru de stat în guvernele Mironescu (10 octombrie
1930–18 aprilie 1931, Vaida (11 august 1932–19 octombrie 1932), Maniu (20 octombrie
1932–13 ianuarie 1933), Vaida (14 ianuarie 1933–13 noiembrie 1933), precum și senator și
deputat în Parlament (1918–1934).
Pantelimon Halippa a urmărit neîncetat propășirea culturală a Basarabiei, fiind unul
din întemeietorii Universităţii Populare din Chișinău, al cărei consiliu l-a condus, instituţia
fiind inaugurată la 18 februarie 1918.El a întemeiat, de asemenea, Conservatorul
Moldovenesc, Societatea Scriitorilor și Publiciștilor Basarabeni, Societatea de Editură și
Librărie „Luceafărul” din Chișinău (1940). De asemenea, Academia Română îl primește în
rândurile sale, la 15 octombrie 1918, ca membru corespondent, iar statul român l-a decorat cu
ordinele: Ferdinand I în grad de Mare Ofiţer; Coroana României în grad de Mare Cruce;
Serviciul Credincios în grad de Comandor; medaliile: Crucea de Război . Pantelimon Halippa
a publicat și a condus revista „Viaţa Basarabiei” și ziarul cotidian omonim, editate de
Asociaţia culturală „Cuvânt moldovenesc”.
În a doua jumătate a anilor 30, Pantelimon Halippa s-a integrat în frontul larg al
oamenilor politici și cărturarilor români care, peste barierele de partid, acţionau unitar în lupta
împotriva fascismului, cuzismului și legionarismului, desfășurând o luptă intrasigentă pentru
apărarea valorilor autentice ale culturii române.
El a fost unul dintre liderii naţional-ţărăniști care au protestat energic, prin scrisori
trimise Corpurilor Legiuitoare, împotriva notelor ultimative din 26 și 27 iunie 1940, transmise
de guvernul sovietic, prin care România era nevoită să cedeze Basarabia și nordul Bucovinei.
Alături de Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Virgil Madgearu, Mihail Popovici, dr. N. Lupu, Ghiţă
Popp, Aurel Dobrescu, Sever Bocu, împreună cu Constantin I.C. Brătianu, Ioan Lupaș, Istrate
Micescu, Ion Pelivan, Gheorghe Gh. Mironescu, dr. Constantin Angelescu, Mihail Sadoveanu,
Traian Săvulescu, Gheorghe Ionescu-Sisești, Gheorghe Brătianu, Ion Petrovici, Octav
Onicescu, Constantin Rădulescu-Motru și alţi oameni politici și de cultură, el a semnat, la 6
august 1940, un memoriu de protest împotriva revizionismului.
După aproape trei ani de speranţe românești, în primăvara anului 1944, regimul
sovietic de ocupaţie avea să fie, din nefericire, instalat iarăși în teritoriile strămoșești de la est de Prut. În aceste împrejurări dramatice, în martie 1944, s-a încercat să se realizeze o amplă acţiune pentru „păstrarea nezdruncinată a unirii Basarabiei cu Patria-Mamă”, prin trimiterea în
străinătate a unor personalităţi politice și culturale basarabene, precum: Ion Pelivan, Pan
Halippa, dr. Petre Cazacu, Ștefan Ciobanu, Vladimir Cristi, Anton Crihan, Gheorghe Năstase,
Alexandru Boldur, Vasile Harea, Valeriu Ciobanu, Theodor Holban, Gheorghe Bezviconi,
Nichita Smochină și Ștefan Bulat.
În ziua de 24 august 1944, trupele sovietice ocupau Chișinăul, iar câteva zile mai
târziu Uniunea Sovietică ajungea să stăpânească, din nou, teritoriile românești oferite de Hitler prin Pactul Molotov–Ribbentrop. Instaurarea regimului comunist prosovietic în
România a provocat mari suferinţe fruntașilor basarabeni care jucaseră un rol de seamă în
realizarea Marii Uniri de la 1918. Dintre liderii mișcării de renaștere naţională din Basarabia,
Pantelimon Halippa a avut poate destinul cel mai frământat.În anul 1950, el a fost arestat și
închis timp de 2 ani la închisoarea din Sighet, iar în martie 1952 a fost predat organelor
sovietice, pe podul de la Ungheni pe Prut, de unde a fost dus la Chișinău. Aici a fost ţinut
într-o închisoare a serviciilor de securitate, unde s-a făcut ancheta în cursul căreia i s-au cerut
dovezi că Unirea Basarabiei cu România nu s-a făcut legitim. S-au exercitat presiuni să
recunoască că a colaborat cu siguranţa, cu serviciile secrete străine, că a complotat împotriva
statului sovietic prin formarea Comitetului de ajutorare a refugiaţilor transnistreni.
Autorităţilor sovietice le trebuia ca unul din președinţii primului Parlament al Basarabiei să
confirme că Unirea Basarabiei cu România s-a făcut ilegal, cu încălcarea drepturilor
internaţionale, sub presiunea armatei române, cu cumpărarea deputaţilor și multe insinuări de
acest gen, care ar justifica ocuparea Basarabiei la 28 iunie 1940. Este lesne de înţeles că
autorităţile sovietice urmăreau să obţină în acest fel argumente istorice, greu de contestat,
vizând legitimarea ocupării Basarabiei de către U.R.S.S.
De fiecare dată, el a făcut referire la Partidul Naţional Moldovenesc, la Blocul Moldovenesc,
la Parlamentul Sfatul Ţării, la Guvernul Basarabiei, la conducerea armatei naţionale și la alte
instituţii reprezentative pentru tânărul stat moldovenesc de atunci.Tribunalul Militar din
Chișinău l-a condamnat pe Pantelimon Halippa la 25 de ani de muncă silnică în Siberia. De
aici a intervenit la Ambasada Republicii Populare Române de la Moscova, adresând
ambasadorului Iorgu Iordan memorii în care îl întreba: „De când Siberia a ajuns o colonie a
României, ca eu să fiu predat și ţinut acolo, și nu în ţara noastră?”. În noul context al
destalinizării care a început în U.R.S.S., în anul 1955 a fost amnistiat și a insistat să se
întoarcă în România, deși conducătorii sovietici ar fi dorit ca el să rămână la Chișinău. Întors
în ţară, în loc să fie adus acasă, a fost dus la Aiud, unde a mai stat la închisoare până în 1957,
fără nici o judecată, în pofida stăruinţelor sale de a i se arăta vina pentru care se află în
detenţie.
În cele din urmă, Pantelimon Halippa a fost eliberat din închisoare și, ajuns în
București, și-a găsit familia într-un subsol dintr-o locuinţă străină din Str. Muzelor nr. 2.
Un mic sprijin a primit Pantelimon Halippa în această perioadă de la Academia
Română, care i-a achiziţionat o serie de studii și colecţia de proverbe moldovenești, pe care le
strânsese din gura basarabenilor întâlniţi în lagărele siberiene. După îndelungi eforturi,
Pantelimon Halippa a recăpătat dreptul de a locui în casa sa din str. Alexandru Donici nr. 32 și a redobândit dreptul la pensie, ca fost profesor și conducător al Universităţii Populare din
Chișinău.
La începutul anilor 60 el s-a adresat liderului partidului comunist, Gheorghe
Gheorghiu-Dej, vrând să-i comunice că „în trecut între Basarabia și România existau legături
culturale destul de frumoase, cu toate că politica ţaristă urmărea rusificarea Basarabiei și vroia
să grăbească fenomenul de uitare între fraţii din dreapta și din stânga Prutului”.
La 23 ianuarie 1967, el trimitea un memoriu lui Nicolae Ceaușescu, secretar general al
Partidului Comunist Român, în care făcea referiri la aniversarea Unirii Principatelor Române
și amintea că „tot în ziua de 24 ianuarie 1918, Sfatul Ţării din Basarabia, conform principiului
autodeterminării popoarelor, proclamat de revoluţia rusă, a votat independenţa Basarabiei în
unanimitate, cu asentimentul tuturor minorităţilor conlocuitoare. ... Noi, românii basarabeni,
ne punem toată nădejdea că în sfârșit românii din Moldova de Răsărit se vor uni cu fraţii lor
de dincoace de Prut”.Fiind în general „nepublicabil” în ţară, Pantelimon Halippa nu a ezitat să
se adreseze unor oameni politici și diplomaţi occidentali pentru a le solicita să intervină în
susţinerea cauzei Basarabiei. Astfel, în mai 1968, el a trimis un memoriu pentru generalul
Charles De Gaulle, președintele Franţei, care efectua o vizită în România, iar în anul următor
s-a adresat în scris președintelui american Richard Nixon, aflat de asemenea în vizită în
România.
În tot acest timp, Pantelimon Halippa n-a încetat o clipă să spere în posibilitatea
refacerii unităţii teritoriale românești, manifestând o preocupare permanentă pentru a
„întreţine focul viu” faţă de problema Basarabiei și Bucovinei.
Ca toţi foștii oameni politici din perioada „burghezo-moșierească”, Pantelimon Halippa s-a
aflat în atenţia organelor de Securitate, respectiv, a compartimentului denumit prescurtat
„partide politice”, după obiectul de activitate, și care în anii ’70–’80 se găsea în structura
Direcţiei a I-a (U.M. 0610) a Departamentului Securităţii Statului.
În custodia Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii se află nu mai puţin de
25 volume consistente în cadrul fondului informativ 161960, privindu-l pe Pantelimon
Halippa (nume de cod „Basarab”) și care cuprind documentele ce atestă urmărirea informativă
realizată în perioada 1969–1979.
Ultimii ani de viaţă ai lui Pantelimon Halippa atestă atitudinea intransigentă a acestui mare
patriot, care nu a făcut nici un compromis în susţinerea interesului naţional, inclusiv în
condiţiile în care regimul comunist din România devenea tot mai represiv. Elocvent în acest
sens este amplul memoriu pe care el l-a adresat lui Nicolae Ceaușescu, în 1977. După
expunerea detaliată a situaţiei istorice și juridice a Basarabiei, Pan Halippa atrăgea atenţia: „Nu avem dreptul să ne resemnăm, nici să tăcem, când este vorba de sângele fraţilor noștri.
Nu putem face astfel de tranzacţii cu nimeni. Nu putem să trecem sub tăcere adevăruri vitale
pentru existenţa neamului și ţării noastre. «Complotul tăcerii» se va întoarce într-o zi
împotriva noastră”.
Neobositul Pantelimon Halippa a continuat lupta pentru Basarabia românească până în ceasul
trecerii sale la Domnul, în noaptea de 30 aprilie 1979, la venerabila vârstă de 96 de ani.
Acest autentic Apostol al Unirii ne oferă modelul unei vieţi exemplare a unui om iubit și
respectat pentru excepţionalele lui calităţi, un democrat sincer și un aprig luptător pentru
întregirea neamului nostru românesc.
Autor: Prof. Archiudean Simion Dănuț,
Liceul Tehnologic ,,Grigore -Moisil” Bistrița
BIBLIOGRAFIE:
1. Brădățeanu, V. - Portret Pantelimon Halippa, în Agenția de presă RADOR, 2018
2. Constantin, I. – Pantelimon Halippa neînfricat pentru Basarabia, Ed. Biblioteca
Bucureștilor, 2009
3. Stan, M. – Pantelimon Halippa – Omul care s-a zbătut pentru o Basarabie oropsită,
Revista CULTURA, 2018