Una dintre cele mai frumoase tradiții a romînilor de pretutindeni este purtarea/legarea mărțișorului la piept de 1 martie, a fiecărui an. Acest symbol al purității curajului și reînvierii naturii însăși are câteva legend frumoase la bază, dar tradișia de a dărui și purta mărțișoare rămâne a fi una comună pentru toți.
Legenda mărțișorului
Un mit povestește cum că Soarele a coborât pe Pământ în chip de fată preafrumoasă. Dar un zmeu a furat-o și a închis-o în palatul lui. Atunci păsările au încetat să cânte, copiii au uitat de joacă și veselie, și lumea întreagă a căzut în mâhnire. Văzând ce se întâmplă fără Soare, un tânăr curajos a pornit spre palatul zmeului să elibereze preafrumoasa fată. A căutat palatul un an încheiat, iar când l-a găsit, a chemat zmeul la luptă dreaptă. Tânărul a învins creatura și a eliberat fata. Aceasta s-a ridicat înapoi pe Cer și iarăși a luminat întregul pământ. A venit primăvara, oamenii și-au recăpătat veselia, dar tânărul luptător zăcea în palatul zmeului după luptele grele pe care le avuse. Sângele cald i s-a scurs pe zăpadă, până când l-a lăsat pe tânăr fără suflare. În locurile în care zăpada s-a topit, au răsărit ghiocei — vestitori ai primăverii. Se zice că de atunci lumea cinstește memoria tânărului curajos legând cu o ață două flori: una albă, alta roșie. Culoarea roșie simbolizează dragostea pentru frumos și amintește de curajul tânărului, iar cea albă simbolizează ghiocelul, prima floare a primăverii.
Lupta primăverii cu iarna
Conform unui alt mit care circulă în Republica Moldova, în prima zi a lunii martie, frumoasa Primăvară a ieșit la marginea pădurii și a observat cum, într-o poiană, într-o tufă de porumbari, de sub zăpadă răsare un ghiocel. Ea a hotărât să-l ajute și a început a da la o parte zăpada și a rupe ramurile spinoase. Iarna, văzând aceasta, s-a înfuriat și a chemat vântul și gerul să distrugă floarea. Ghiocelul a înghețat imediat. Primăvara a acoperit apoi ghiocelul cu mâinile ei, dar s-a rănit la un deget din cauza mărăcinilor. Din deget s-a prelins o picătură de sânge fierbinte care, căzând peste floare, a făcut-o să reînvie. În acest fel, Primăvara a învins Iarna, iar culorile mărțișorului simbolizează sângele ei roșu pe zăpada albă.
De menționat, că tot în această perioadă se desfășoară și Zilele Babei Dochia.
Baba Dochia (sau Baba Odochia) este unul dintre cele mai importante personaje din mitologia românească. Unele teorii susțin că numele ar fi legat de Sfânta Martiră Evdokia sărbătorită în calendarul de stil vechi pe 1 martie.
Personajul Dochiei este asociat cu legenda Traian și Dochia, culeasă de Gheorghe Asachi. Despre Traian și Dochia celebrul critic literar George Călinescu spunea că este „rezultatul unei întregi experiențe de viață a poporului român”. Legenda spune că Dochia ar fi fost fiica regelui dac Decebal. Traian, cuceritorul Daciei se îndrăgostește de Dochia. Aceasta refuză să i se alăture și se refugiază împreună cu „a ei popor” pe muntele considerat sacru de către daci, Ceahlău. Dându-și seama că nu poate scăpa de patima lui Traian îi cere ajutor zeului suprem Zamolxes, care o transformă împreună cu turma sa în stâncă.
O altă variantă povestește despre Baba Dochia care a avut un fiu, pe numele său Dragobete care s-a căsătorit împotriva dorinței ei. Pentru a-și necăji nora, într-o zi rece de iarnă, i-a dat acesteia un ghem de lână neagră și a trimis-o la râu să-l spele, spunându-i să nu se întoarcă până când lâna nu devine albă. Fata a încercat să spele lâna, dar chiar dacă degetele sale au început să sângereze, culoarea lânii rămânea tot neagră. De disperare, pentru că nu se putea întoarce acasă, a început să plângă. Impresionat de durerea fetei, Domnul Iisus Hristos i-a apărut în cale și i-a dat o floare roșie, spunându-i să spele lăna cu ea. Mulțumindu-i, fata a pus floarea în apă, a spălat lâna și a constatat cu uimire că lâna s-a albit. Fericită că a reușit să ducă la bun sfârșit această sarcină grea fata se întoarce acasă. Auzind povestea fetei, Baba Dochia se înfurie crezând că este primăvară, deoarece Mărțișor îi putuse oferi o floare fetei. Pornește îmbrăcată în nouă cojoace (unele variante povestesc de 12) în căutarea primăverii. Pe parcursul călătoriei soarele puternic o face să își scoată rând pe rând, cele nouă cojoace pe care le purta, până rămâne fără nici unul. Vremea se schimbă brusc și Baba Dochia îngheață.
Folclorul popular românesc asociază cele noua zile de pe 1 martie până pe 9 martie cu povestea Babei Dochia născându-se astfel mitul Babelor. În această perioadă (1-9 martie) vremea se schimbă brusc, ba s face cald, ba suflă vânt puternic sau chiar ninge, iar atunci cînd fulguie se spune în popor că „Baba Dochia își scutură cojoacele”. În tot acst timp trebuie să fim pregătiți de schimbul brusc al temperaturii, deaceea se recomandă să păstrăm vestimentația călduroasă, să nu ne lăsăm duși în eroare de vremea aparent caldă și însorită dimineața, căci, peste zi, aceasta se poate schimba în lapoviță sau chiar ninsoare.
Tradiții de Mărțișor
Mărțișorul este daruit pe 1 martie, în prima zi a primăverii, în semn de început și primire a primăverii. In popor, se crede că mărțișorul purtat în piept aduce bunăstare și protejează de rele.
Părinții au obiceiul de a lega celor mici la mână un șnur alb-roșu pentru a îi proteja de deochi și alte pericole. În unele părți ale țării, de șnur este agatată o monedă în semn de belșug și noroc. Moneda atârnată de șnurul alb-roșu face trimitere la Soare, cel care readuce primăvara.
La sfârșitul lunii martie, mărțișorul trebuie dat jos din piept și prins într-un pom înflorit ori într-o tufă de trandafiri. Se spune că, dacă îți pui o dorință atunci când legi mărțișorul în pom, aceasta se va îndeplini. În unele zone din Transilvania, mărțișoarele se prind la ușile casei, la ferestre, la ușile grajdurilor ori de coarnele animalelor din gospodărie, pentru a ține departe
spiritele rele și pentru a atrage belșugul.
