În scopul prevenirii răspândirii infecției cauzate de virusul SARS-CoV-2, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al R. Moldova, în funcție de evoluția situației pandemice, a recurs de mai multe ori la desfășurarea învățământului la distanță, fapt ce a trezit nemulțumiri în rândurile cadrelor didactice, elevilor, dar și părinților, mai ales ale celor din zonele rurale, unde computerele și telefoanele smart conectate non-stop la internet nu fac parte din contidianul sătenilor. Mutarea Școlii acasă a devenit o adevărată povară pentru mulți.
În opinia mea, instituțiile de învățământ demult ar fi trebuit să îmbine tradiționalul cu online-ul, iar profesorii să urmeze formări continue privind educația digitală. Este un imperativ al timpului, chiar dacă nu este pe placul unora. E ceva inevitabil și ireversibil. Rețelele sociale sunt suprasaturate de tot genul de tutoriale despre platforme și aplicații utile în organizarea sălilor de clasă virtuale. Unele mai sofisticate decât altele. Autorii postărilor abia de fac față avalanșei de comentarii. Dascălii sunt nedumeriți și nu mai știu ce instrumente să pună în aplicare. Mai mult decât atât, se pare că asistăm la o paradă a platformelor, iar goana după mult și divers știrbește deseori din calitate. Trebuie să recunoaștem că elevii și părinții sunt și ei mofturoși, iar cei care habar n-au cum se lucrează în școală și ce înseamnă să fii pedagog îndrăznesc să vină cu cele mai deocheate recomandări, sfaturi și critici. Nu este ușor, însă a refuza categoric să te adaptezi noilor tendințe și să testezi ceva nou mi se pare un act de iresponsabilitate. Pandemia ne învață pe toți nu doar să muncim altfel, dar și să trăim în alte condiții, destul de tensionate, dar.., deja, „normale”. Într-un prezent sumbru și un viitor deocamdată incert, profesorii, părinții și elevii ar trebui să conlucreze mai mult decât oricând, nu să dea vina unii pe alții. E și asta o dimensiune a învățării pe tot parcursul vieții. Perioada izolării la domiciliu și a reinventării educației ne va ajuta să confruntăm tehnicile de predare și evaluare vechi cu cele noi și poate îi va convinge pe unii că ar trebui să notăm dezvoltarea competențelor și nu doar acumularea de cunoștințe.
Schimbările din sistemul educațional necesită o abordare multidimensională în raport cu generațiile care formează acest sistem și relația lor cu dezvoltarea tehnologiilor de vârf, îndeosebi în raport cu modul de receptare a învățământului la distanță de către reprezentanții acestor generații.
Generația X, cea a tradiționaliștilor, cunoscută și sub numele de „generația cu cheia la gât”, reprezentată de pedagogii care și-au trăit copilăria și adolescența în perioada de expansiune a televiziunii. Ei încă citesc ziare și reviste tipărite, ascultă radio și privesc TV, sunt prezenți pe unele rețele sociale, folosesc aplicații simple, recunosc meritele tehnologiei, dar sunt totuși sceptici când e vorba de învățământul online.
Generația Y, din care fac parte și eu. Un lucru cu care mă mândresc. Aceștia sunt cei care au copilărit fără telefonie celulară, fără internet și fără social media, cei care au inventat jocuri și au socializat cu semenii. În schimb, anii de studenție au fost marcați de explozia computerelor și de accesul la site-uri web, iar perioada de după finalizarea studiilor – de apariția telefoanelor mobile, iPad-urilor și omniprezența Facebook-ului. Y-iștii, „botezați” și Millenials, au cunoscut dragostea și ura față de nou, față de IT. Tot ei știu să aprecieze autenticitatea, să pună accent pe experiențe și relații umane, să compare, să cântărească și să găsească echilibrul între tradițional și digital.
Generația Z, alias iGeneration, Centannials sau „nativii digitali”, probabil cea mai „complicată” pentru zilele noastre, dar și cea mai versată. Este generația celor care s-au născut și s-au dezvoltat cu media de socializare online și tehnologia mobilă. 90% dintre ei au un smartphone și accesează zilnic YouTube. Z-iștii nu mai sunt captivați de TV, ci de Netflix. Ei sunt atrași mai mult de imagine decât de text. Pentru ei, prezența pe Instagram este obligatorie, Facebook-ul fiind ceva demodat. Orice dispozitiv conectat la internet le permite să spună povești, sunt fani ai storytellingului. Tot ei, conform Bloomberg Analysis of the UN World Population Prospects, formează 2,47 miliarde din populația planetei. Ei au schimbat completamente dinamica comunicării, pentru că au fost/sunt școliți într-o epocă în care totul se produce imediat, printr-un singur click.
Generația Alpha, cea a copiilor născuți după 2010, va schimba radical lumea în care trăim. Obişnuiţi de mici cu software-uri ultramoderne şi mega-dependenţi de gadgeturi, aceştia sunt în permanentă comunicare cu ceilalţi, printr-o singură „atingere” și de pe orice dispozitiv wi-fi. Ei sunt TikTokeri înnăscuți, liberi în exprimare, și creatori de conținuturi multimedia. Conectarea neîntreruptă la rețea şi la diverse aplicaţii, însă, îi împiedică pe acești copii minunați să închege o relaţie sănătoasă cu profesorii, cu părinţii și chiar cu cei de vârsta lor. Este o provocare dificilă atât pentru familiile din care fac parte cât și pentru școală.
Profesor fiind, mă simt responsabil de ce modele de viață absorb elevii mei. Sunt în fața unei mari provocări. Deși înțeleg foarte bine că soluția constă, în primul rând, în informarea corectă și solidă, în comunicarea prietenoasă cu tinerii, în îmbrățișarea noului fără a distruge vechiul, sunt pătruns de un sentiment de îngrijorare și nedumerire. Nu e cazul că compar actuala generație cu cei născuți în anii ‘80 ai secolului trecut. Nu există și nici nu va exista vreodată o generație model. Fiecare generație a fost formată în perioade de timp diferite și fiecare a pășit diferit în era noului. Mai bine zis, era noului ne-a „înghițit”.
Un lucru este cert. Învățământul fără generația X, și chiar fără exponenții Baby Boomers (generația celor născuți între anii 1945-1964) este anemic, dar fără Y, Z și Alpha este searbăd. Fiecare generație contribuie la construirea unei societăți sănătoase și fiecare are percepția sa despre sănătate. Diferențele ne definesc ca oameni. Datorită lor, suntem puternici și talentați, avem experiențe și calități ce ne alimentează progresul și ne dă determinarea de care avem nevoie pentru a dezvolta idei originale și novatoare pentru un învățământ de calitate.
Haideți să fim mai uniți și mai înțelegători, mai deschiși spre inovație, să vedem în toate părțile pozitive, nu doar pe cele negative!
Iar dacă revenim la ce aplicații sau platforme să utilizăm pentru lecțiile la distanță, eu, ca reprezentant al Generației Y, prefer să testez câteva, să văd care dintre ele sunt mai potrivite activităților cu elevii și să le exploatez atât timp cât nu apare altceva mai bun. Nimeni nu a inventat instrumentul perfect. Educația este o artă. Nu e cazul să încercăm să cuprindem necuprinsul. Și nici să ne lamentăm că rolul profesorului este redus la zero. Oricât de performantă ar fi o aplicație, în centrul ei mereu va fi Măria Sa Dascălul! Dialogul profesor – elev încă nu a fost anulat. Pandemia va demonstra acest lucru.
Ghenadie Râbacov,
Profesor de limbă franceză și limbă engleză,
Liceul Teoretic „Gheorghe Asachi” din Chișinău